Amfion, constructorul
Nichita Stanescu O viziune a sentimentelor (1964)
Amfion, cântând, zidurile cetății cresc, cărămizile așternându-se singure. Mit elin
Justin Capră, unul din marii inventatori români şi universali ai secolului nostru
Un fel de echivalent al cutiei negre, – experienţă despre care ne spune, cu emoţie, că a conceput-o în anul în care i s-a născut fata. Totul era, de fapt, un dispozitiv ce poate să reducă parţial gravitaţia corpurilor. Când a auzit despre asta, Coandă, sosit de la Paris, a ţinut neapărat să-l cunoască pe românul ce înfăptuise cea de-a noua minune a lumii; apoi, în jurul acestei invenţii s-a aşternut o misterioasă şi nejustificată tăcere. Nimeni nu va mai aminti despre ea, nici măcar inventatorul nu va vorbi jurnaliştilor despre secretul care i-a permis să învingă gravitaţia, fără a cunoaşte amănunte tehnice. Această descoperire este, în fond, o urmare a unor experimente, în parte secrete, rămânând cea mai spectaculoasă şi, în timp, ea va face ca autorul ei să intre în elita marilor inventatori ai lumii.
Sursa: http://www.poezie.ro/index.php/essay/13993854/index.html
Edward Leedskalnin - Castelul de Coral
Cert este că unii vecini povestesc că Leedskalnin rostea incantaţii cu palmele aşezate pe suprafaţa pietrelor şi că l-au văzut ridicându-le în aer. Şi că acestea se deplasau singure ...
A lăsat cîteva caiete cu însemnări, formule şi scheme legate de fenomenul magnetismului şi al electricităţii, de punctele şi reţelele nodale planetare, energia telurică, forţa antigravitaţională. Se pare că şi-a ridicat castelul chiar pe unul din vortexurile energetice care-i pemitea lui Leedskalnin să mute imense blocuri de piatră.
Nu există informaţii privind cercetări sau realizări similare. Secretul piramidelor rămâne în continuare un mare secret, iar specialiştii în istorie şi arheologie ne explică în continuare cum cărau egiptenii imenşi bolovani cu sănii din lemn pe nisipul dogoritor ...
Sursa: http://www.energobiologie.ro/index.php/Enigme/Edward-Leedskalnin-Castelul-de-Coral.html
Tibetanii construiesc temple prin forţa sunetului
Mănăstirile tibetane ridicate pe stânci înalte, la care se poate ajunge numai pe cărări abrupte, constituie un mister pentru inginerii constructori occidentali. Cum au putut fi transportate şi ridicate blocurile mari de piatră în aceste locuri greu accesibile? Există totuşi o metodă cunoscută doar de unii călugări tibetani care folosesc pentru transportul pietrelor forţa… sunetului.
Prezentăm în continuare construirea unei asemenea mănăstiri, descrisă de Henri Kjellson, inginer suedez specializat în aeronautică, care a luat legătura cu un călugăr tibetan, păstrător al acestui secret.
Locul propus era o stâncă înaltă de peste 100 m. La 250 m de baza ei, pe un mic platou, fuseseră aduse, cu ajutorul animalelor, blocurile mari de piatră de formă cubică. În centrul platoului se afla „suprafaţa de lansare”: o micuţă platformă de piatră, în formă de farfurie, cu diametrul de 1 m şi adâncă de aproximativ 15 cm. La 63 m în spatele acestui loc sunt plasaţi pe circumferinţa unui cerc cu centrul în platforma de piatră, 19 „muzicieni”, alcătuind un sector circular, fiind separaţi între ei prin intervale corespunzătoare unui unghi de 5 grade. Ei constituie astfel „un perete muzical” cu o lungime de un sfert de cerc. La 12 m în spatele acestora şi paralel cu ei, se află un grup de 190 de călugări, astfel încât în spatele fiecărui „muzician” din primul rând se află 10 călugări, în linie, ca razele unui cerc. Poziţia „platformei de lansare” şi a celor două grupe de muzicieni au fost determinate foarte exact cu ajutorul unei corzi de piele cu noduri echidistante.
Instrumentele celor din prima grupă sunt tobe şi trompete de dimensiuni mari. Şeful „orchestrei”, călugărul arhitect al viitoarei mănăstiri dă semnalul de începere, iar ritmul este imprimat de o tobă imensă, de 150 kg, aşezată pe suporţi de lemn. Trompetele sună de două ori pe minut, fiind îndreptate către locul unde trebuie pus blocul de piatră. Urmează apoi patru minute de zgomote teribile – tobe şi trompete împreună, într-un ritm cunoscut numai de călugări. Brusc, ca prin minune, blocul care trebuie transportat părăseşte „platforma de lansare” şi… zboară până în locul unde trebuie aşezat. Urmează o scurtă pauză pentru odihnă, după care un alt bloc este aşezat pe platformă şi îşi ia zborul. Randamentul acestei metode este de 5-6 blocuri pe oră. Aici este schiţa originală a inginerului Henri Kjellson:
Oamenii de ştiinţă nu pot explica acest fenomen, deşi se cunosc astăzi utilizări ale sunetului în alte scopuri decât cel muzical. Inventatorul francez Vladimir Gavreau a făcut experienţe care dovedeau forţa mecanică a ultrasunetelor, cu ajutorul unui pistolet acustic capabil să emită o radiaţie acustică coerentă (corespondentul laserului în domeniul auditiv), iar în ştiinţă se cunoaşte faptul că o rază perfect concentrată şi subtilă (care nu este percepută de urechea umană), de energie sonoră, poate distruge un perete de cărămidă gros de 30 cm, situat la 500 m depărtare. Dar cu toate acestea nu s-a găsit o explicaţie ştiinţifică a acestui misterios procedeu tibetan.
Postări
