Despre Justin Caprã remember

Articol preluat:
"Retras într-o casã-chilie din Balotesti
Justin Caprã: inventator, mãturãtor, filozof si pustnic"

Americanii, canadienii, nemtii si italienii au vrut sã-l „importe". De fiecare datã, rãspunsul lui a fost „Nu"."Mi se pare mai interesant sã faci ceva într-o tarã în care toatã lumea spune cã nu se poate face nimic"

Pe lângã aparate de zbor si masini, Caprã a inventat si motociclete neconventionale
Justin Caprã, românul care a inventat rucsacul zburãtor folosit acum de americani în cãlãtoriile spatiale, stã la Balotesti, într-o casã austerã ca o chilie. Când l-au „vizitat", hotii i-au fãcut pagubã doar pentru cã au lãsat usa deschisã la plecare. Era iarnã, el era plecat din localitate si centrala a consumat gaz cât pensia lui pe o lunã.
Cu rucsacul zburãtor în beciurile militiei
Rucsacul zburãtor i-a adus, la început, doar belele. „În 1956 l-am propus Academiei si bineînteles cã am produs ilaritate. «Tovarãsi, avem nevoie de tractoare, nu de oameni sã zboare» si, mã rog, chestii d-astea. În '58 l-am brevetat. Dar, în '56, pentru cã aveam intentia sã realizez un astfel de aparat si niste masinute, am fãcut prostia sã merg, nestiind puterea comunistilor, la Ambasada Americanã sã cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au tinut mult – douã sãptãmâni –, dar dormeam pe ciment si mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiter de aviatie. Dupã – am fost dat afarã din Armatã si am fost trecut la index. Spãlam masini, mãturam, ca sã pot exista. Pânã în 1962, când a venit Expozitia Americanã la Bucuresti si si-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenta între al meu si al lor era de culoare: al lor era gri si al nostru – negru. Altminteri erau identice".
O jucãrie: curent electric din zgomot
Americanii si mai apoi Henri Coandã i-au fãcut pe tovarãsi sã-si reconsidere pozitia fatã de Justin Caprã. L-au reabilitat oarecum, adicã si-a putut gãsi un loc de muncã mai tehnic decât mãturãtor. Dar si munca de jos a fost o „sursã de inspiratie".
Ce faci, de pildã, dacã trebuie sã lucrezi într-o cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci sã transformi zgomotul în curent electric! „Am folosit un telefon Bell, o membranã cu o bobinã si un miez de fier, pusã în hala în care se fãcea gãlãgie si recoltam în altã parte curent. Nu am reusit sã produc mult curent, dar mã gândeam sã pun membrane peste tot, în toatã hala, ca sã meargã mãcar polizoarele fãrã sã mai consume din retea". Asta este una dintre inventiile pe care le-a considerat jucãrii si nu s-a obosit sã le breveteze.
„Nu se poate, da' functioneazã"
Existã însã o inventie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru cã nimeni nu i-a gãsit explicatia fizicã. „Am realizat odatã un dispozitiv care micsora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune cã fiecãrei actiuni trebuie sã-i corespundã o reactiune egalã si de sens contrar. Or, ãsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roti, n-avea interactiune magneticã si al naibii se misca. Bineînteles, consuma, nu era perpetuum mobile. Si atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, si m-a dus la Consiliul National de Stiintã si Tehnologie. Si acolo a venit un hectar de mãrimi – profesori, academicieni, savanti – si prima expresie a fost «nu se poate». La care Groza zice «Nu se poate, da' merge. Cum dracu' justificãm?» Doctor în fizicã, Dan Vamanu, care a fost sef de promotie la Oxford, a studiat dispozitivul si mi-a zis «Justine, sã mã ia dracu' dacã am înteles. Ãsta n-ar trebui sã meargã. Da' bine cã merge, c-om gãsi noi justificare matematicã». Nu s-a gãsit nici acum".
Circa 100 de vehicule neconventionale
Justin Caprã a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzinã pentru un drum între Bucuresti si Iasi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconventionale pe care le-a testat personal si 15 motoare neconventionale. Din toate acestea, doar o inventie – automobilul fãrã caroserie, cu efect pelicular – si-a gãsit o oarecare aplicare.
Este vorba despre un prototip care a rãmas la stadiul de machetã pentru cã Justin Caprã n-a avut bani sã-l construiascã. „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aerianã, care creeazã si o propulsie si poate face, eu stiu, si aer conditionat în masinã. Este vorba de un jet de aer evacuat din fatã si aspirat în spate, care îmbracã ocupantii autovehiculului. Am aruncat si apã pe el, nu se întâmplã nimic – nu plouã, nu ninge". Iar aplicarea a fost mai mult decât modestã: un cetãtean din Bacãu a folosit inventia lui Caprã pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar tine, totusi, si apa, si pestii!
Întrebare frecventã: „De ce nu plecati?"
De ce n-a plecat sã se realizeze în tãri mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceausescu. I-am zis «Eu sã plec? Sã plece ei (comunistii, n.n.). Pãi ce, eu am stricat atmosfera în tara asta? Aici este o tarã formidabilã – nu se poate da faliment pentru cã tot sistemul e falimentar. Si pe urmã, dacã mã duc cu o sticlã de coniac la ITB, iau un tramvai. În Germania nu poti sã faci treaba asta, cade guvernul». Dupã revolutie au venit altii sã mã întrebe «De ce nu plecati?». Pãi ce, sã mãnânc lebede la Viena? Si pe urmã, mi se pare mai interesant sã faci ceva într-o tarã în care toatã lumea spune cã nu se poate face nimic. Am fost invitat sã rãmân în Italia, America, Germania, Canada... Credeti cã umblã pe undeva câinii cu covrigi în coadã? Ne uitãm la salariile din Occident. Pãi cel mai bine plãtit om pentru munca depusã e în România..."
Nu existã inginer adevãrat fãrã culturã
Acum, Justin Caprã are 75 de ani, dar nici vorba, nici miscarea nu-i aratã vârsta. El pune „tineretea" pe seama familiei. „Tata a murit la 90 de ani pentru cã l-a lovit o masinã când era pe bicicletã. Bunicii, mãtusile – la 102, 107, 110... „Lucreazã la al 73-lea prototip de autoturism si si-ar dori ca cineva sã-i continue munca, sã cerceteze si sã punã în aplicare efectele pe care le-a descoperit.
Nu este însã usor sã ajungi ucenicul lui Caprã. „Un inginer, dacã nu are culturã, nu poate lega fenomenele. De fapt nu culturã, ci un simt al sintezei. Kant zice «eu sunt propriul meu stãpân». Ei, cum dracu' poti sã fii propriul tãu stãpân într-o lume conjuncturalã, înlãntuitã? Si spune cã morala poate fi în afara moralei crestine, ceea ce iar este o gresealã. (...) Newton zice «Ce este gravitatia? Eu pot sã vã spun cã este direct proportionalã cu masa si invers proportionalã cu pãtratul distantei, e o formulã matematicã exactã, dar esenta n-o stie nimeni». Pentru cã nu existã esente în materie. Noi, oamenii, ne deplasãm asimptotic spre cunoastere pe care nu o s-o întâlnim pentru cã curba asimptotã întâlneste verticala cunoasterii undeva la infinit."

EMIGRAREA
Am avut naivitatea, mi-am închipuit cã învãtând voi fi mai liber si mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama cã prin învãtãturã ne mãrim aria întrebãrilor, ne mãrim exponential aria de necunoastere. Si, în fond, ce sã cunoastem, de vreme ce definitiile nu ne apropie de esente, de vreme ce adevãr egal subiectiv?
Academicul ne îndepãrteazã de naturã, acesta este diferential, centrifug, nu dã rãspunsul la întrebãri. Pretinsele sale rãspunsuri nu rezolvã problema cunoasterii. Simt un gol sprijinindu-mã pe adevãrul stiintific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea cãilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevãrul absolut, n-am întâlnit decât raportabilitãti, conjuncturi, relativitate.
Adevãrul în care cred este unul singur: adevãrul Divin.
Spiritul, în schimb, nu intrã în crize, spiritualistul nu disecã multidimensionalitatea Divinã, o ia ca postulat, stiinta spiritualã este de aceea interferentialã, centripetã si nu dã reactii secundare.
Existã totusi o cale si anume: evolutie în plan spiritual, în plan crestin, pentru cã iubirea, stima, toleranta rezolvã toate problemele.
Sã zicem cã fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimtire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic si când vãd rezultatul muncii mele.
Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihicã, sunt ãla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat si chiar agresat fizic, si de ce? Pentru cã merg pe alt drum, nu pe cel obisnuit. Deranjez niste somnolente, niste tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definitii, care nu cred în academii si nici în premianti oficiali.
Când tin o conferintã sau un curs vãd discipolii mei plecând mai îngândurati. Am acest defect, aceastã particularitate, pun lumea pe gânduri. Multumesc lui Dumnezeu cã am ajuns la vârsta la care îmi dau seama cã nu trebuie sã critic, înteleg faptul cã existã o programare din afara noastrã, în alt raport spatiu – timp. (Care spatiu, care timp? alte relativitãti?)
Nu-mi permit sã critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturalã. Mai întâi cã nu cunosc notiunea de bine si de rãu. Dar nici nu îl înteleg pe filosoful Kant atunci când afirmã cã dânsul îsi este propriul lui stãpân! Cum poate un om fi stãpân pe el într-o lume înlãntuitã?
Prefer întelepciunea vârstei, observ cã geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spiritualã.
Eu nu sunt în mãsurã sã ofer solutii, nu mã pricep, solutii vã poate da natura, în mãsura întelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbãreti, colesterolizati, cu tinutã opulentã si ostentativã.
Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pãdure, în apã, în aer, în filosofia tãranului bãtrân, pardon, nu în tãranul de lângã metropolã.
Cred în adevãrul Divin, în legãtura Divinului cu omul prin intermediul monarhului si al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înteleg atunci când si-a declarat repubica ce-i poartã numele, de vreme ce l-a scolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.
Calea pe care am ales-o este emigrarea în pãdure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele si nu vãd imagini de reclamã si nici telenovele.Vreau sã înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivã, cu muzica ciripitului pãsãrelelor, cu sunetul apei si fosnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau betivi si fumãtori, vreau oameni adevãrati sau fãrã oameni.
Vreau sã fiu mic pentru a mã bucura de adevãrul Divin.
Justin CAPRÃ